De ce trebuie să facă jurnaliştii şcoală? Pentru a amâna patru ani întâlnirea cu viaţa cea adevărată şi dură a jurnalistului. 

Vi se spune că democraţia asigură libertatea de expresie, că libertatea de expresie şi conştiinţă a fost cel mai important bun pe care l-am câştigat în 1989. Poate ceilaţi, dar nu voi, jurnaliştii. Jurnalistul este cel mai expus cenzurii. Și cel mai vulnerabil.

Veți primi diplome de bună purtare de la preşedinţi, primari sau prim miniştri, ca în cazul ultimei mineriade. Nimeni nu vă va considera eroi atunci când o să vă faceţi meseria cum trebuie. Cei mulţi nu pot acorda diplome pentru fapte de normalitate jurnalistică. Diplomele se primesc mai mult pentru diverse ticăloşii.

La început o să vă loviţi de cenzură, o să vă revoltaţi, o să vă plângeţi, poate vă veţi da şi demisia, dar cu timpul cenzura va fi înlocuită de autocenzură. Tot mai mult o să vă convingeţi că nu se poate face nimic şi totuşi mai bine e în presă, cu un salariu măricel decât la şaibă sau în profesor, într-un sat fără autobuz.

Aţi pornit poate ca nişte apostoli ai dreptăţii. Ati visat poate să eradicaţi nefericirea din lume. Să fiţi nişte răzvrătiţi ai binelui şi libertăţii.  Nu cred că se va întâmpla asta. Va trebui să fiţi soldaţi ai unor averi care s-au născut peste noapte, veţi scrie lucruri pe care nu le credeţi şi apoi veţi putea dormi liniştiţi. O să participaţi la un şantaj pe care presa îl aplică oamenilor de afaceri şi politicienilor. O să aveţi liste de subiecte tabu. La început, când veţi merge pe la părinţi, vă va fi puţin ruşine, mai ales când mama vă va întreba despre cum o duceţi cu fericirea.  Apoi veţi fi tot mai ocupaţi, tot mai rar o să vă vizitaţi părinţii sau vechii profesori, totul va intra în normal. N-o să vă mai întrebaţi dacă sunteţi fericiţi.

Scoala v-a oferit un avantaj totuşi, noi, profesorii, am fost primii care v-am dezamăgit. Noi am fost primii care v-am demostrat că viaţa este ca o cutie de bomboane. Nu ştii ce vei descoperi dincolo de argintul ambalajului.

O să vedeţi cum vă vor cocoloşi oamenii politici. Cum oamenii de afaceri vă vor invita la o cină privată. Partidele vor inventa meciuri de fotbal pentru ca să poată a vă da o masă. Să nu credeţi că vă vor considera egalii lor. Niciodată n-o să vă respecte, cel mult o să le fie frică de voi. Pentru că jurnaliştii pot apărea pe mai multe căi, nu doar prin şcoală, profesia va fi diluată de tot felul de slugoi netalentaţi dar care vor strica tot ce încercaţi voi să construiţi. Respectabilitatea poate veni din partea celor amărâţi, a celor pe care de multe ori îi veţi dispreţui prin scrisul vostru. Ei, cei fără de putere s-ar putea să vă respecte. Dar asta, cu singuranţă, n-o să vă încălzească foarte mult. 

Să nu credeţi că totul se poate rezolva prin faptul că aţi spus adevărul. O să scrieţi adevărul, o să vă riscaţi poate prieteniile şi liniştea şi veţi vedea că nu se întâmplă nimic. Şi ce dacă, vă vor răspunde unii, ce dacă aţi scris despre atâtea nelegiuiri. Ticăloşii sunt liberi în virtutea unei logici diferite, logică pe care democraţia n-o exclude. N-o să vedeţi finalitatea demersului vostru, nu se va produce nici un cutremur chiar dacă aţi spus un adevăr cutremurător.

Atunci s-ar putea să vă treacă cheful de comunicare. Să nu mai credeţi că este substanţa democraţiei. Comunicarea crează punţi, ne apropie mult, ne ajută să nu mai fim singuri. Câteodată îţi vine să nu mai comunici cu nimeni. Să fugi de lume, să pleci departe, să nu poţi articula nimic, să nu mai poţi arăta cu degetul. Nu merită să fii homo semnificans  pentru că semnificaţiile sunt date de-as dura pe povîrnişurile abrupte ale istoriei.   Ceilalţi se joacă periculos cu simbolurile comune. Cel mai tare o să vă doară când simbolurile pe le împărtăşim cu toţii sunt date de mâncare porcilor. Diamantele, porcii şi o lume care aplaudă şi râgîie dizgraţios pe marginile ţarcului, mâncând seminţe de floare şi bostan (sărate şi prăjite). 

Să nu credeţi că sunteţi singuri. Întotdeauna va mai fi cineva căruia i se intoarce stomacul pe dos la acest spectacol. Chiar dacă poezia sau jurnalismul nu pot face lumea mai bună, întotdeauna mai este cineva care gândeşte ca tine. Şi merită să fii jurnalist dacă ai măcar un singur cititor. 

N-o să îmbogăţiţi lumea cu încă o viziune, cu un punct de vedere. Nu veţi fi un instrument al democraţiei pe care o visează naivii. Cu multe păreri despre acelaşi lucru, cu o selecţie a viziunii celei juste prin dezbatere socială. Voi ştiţi că acest lucru nu este posibil, voi stiţi că, până la urmă, valorile sunt produse de cei puţini.  Ce este însă mai grav este că vor veni momente în care părerea voastră simplă se va lovi de toate celelalte.

Şi ce dacă v-am spus toate astea? Vorba poetului meu, devenit măscărici, nu vă acriţi, doar fiţi atenţi cum treceţi strada, să nu vă calce maşina Salvării!