În calitate de membru al Comisiei comune a Senatului și Camerei Deputaților din Parlamentul României pentru relația cu UNESCO, particip, în aceste zile, la a noua sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția din 2005 privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale care se desfășoară la sediul UNESCO din Paris.
Temele principale de discuție între reprezentanții celor 152 de state sunt:
stadiul implementării Convenției pe plan mondial,
programul activităților derulate în cadrul Convenției;
provocările majore cu care se confruntă sectoarele culturale și creative în contextul post-COVID-19 și în situații de conflict – cu un accent special asupra situației din Ucraina- sau post-conflict.
Am remarcat, cu acest prilej, activitatea Delegației permanente a României pe lângă UNESCO și adresez felicitări pe această cale întregii echipe și Doamnei Ambasador Simona-Mirela Minculescu, cea care a avut un rol determinant în proiectele de promovare a patrimoniului cultural național românesc la UNESCO.
De altfel, România a fost aleasă vicepreședinte în biroul Convenției, din partea grupului electoral est-european, iar Doamna Ambasador
a menționat progresele notabile făcute, în ultimii ani, în România, în vederea asigurării unui cadru cultural și creativ mai incluziv, mai echitabil, dar în egală măsură mai rezilient și mai durabil; principalele repere fiind: adoptarea Statutului lucrătorului cultural profesionist (aprilie 2023), redactarea Strategiilor Sectoriale pentru Cultură 2023-2030, precum și implementarea, la nivel local și național, a proiectului pilot al UNESCO privind indicatorii culturali pentru Agenda 2030.
Mâine, în ultima zi a reuniunii, vor avea loc și alegeri pentru reînnoirea a jumătate din membrii Comitetului Interguvernamental al Convenției 2005, România prezentând, pentru prima oară în istoria apartenenței sale la UNESCO, candidatura pentru a deveni membru al acestui Comitet.
romaniaunesco #Diversitateculturala



0 Comentarii