Am participat, ieri, la sesiunea inaugurală a celei de-a 17-a conferințe naționale științifice și informale a Centrului de Economie Montană CE-MONT.
Urmăresc de câteva decenii și admir, totodată, activitatea Profesorului Radu Rey în domeniul specificității economice și sociale și a stilului de viață din regiunile montane. Și-a dedicat viața pentru cercetarea muntelui și pentru a dezvălui realitatea distinctă a zonelor montane, pentu a arăta că muntele înseamnă o cultură, o civilizație, un mod de viață important care ne asigură perspectiva continuității în istorie.
Cu tristețe spun însă că, în România, noi trăim într-o mare confuzie în ceea ce privește statutul muntelui și a comunităților montane.
Conduși de politicieni crescuți la câmpie, țara noastră nu are, nici după peste trei decenii de democrație, programe integrate de dezvoltare pentru comunitățile montane și nici nu valorifică acest uriaș potențial al acestor comunități.

Întreaga legislaţie din România nu este aliniată nevoilor specifice muntelui, cu toate că, de cinci ani (2018), avem o lege specifică a muntelui. Italia are însă o astfel de lege încă din anul 1971.
Am pierdut, în ultimii 30 de ani, sute de mii de gospodării din zona de munte, conform recensământului agricol. Este un adevărat dezastru, neconsemnat și care pare să nu îngrijoreze.
Nu am realizat o politică dedicată de susţinere a agriculturii montane care să vizeze: sprijinirea fermierilor; favorizarea managementului zonal performant; sprijinirea produselor montane de calitate; politică de dezvoltare pentru zonele fragile etc.
Ne caracterizează încă o miopie strategică în ceea ce privește specificul vieții de tip montan (agricol și preponderent rural) în sânul nu doar al structurilor tehnice ale marii agriculturi, ci şi în general, consecinţă directă a jumătate de secol de marginalizare a muntelui.
Trăim un conflict de interese cu promotorii MARII AGRICULTURI și ne lovim de egoismul marii agriculturi, mult mai puternice, care mereu vrea să obţină cât mai mult din mijloacele financiare.
Viața comunităților montane a fost afectată negativ de exagerări privind legislația de mediu, preluate neselectiv din practica occidentală şi mai ales din interese de castă arhicunoscute, de tip balcanic, de către sectorul silvic – bine consolidat în zona montană.
Nu au reușit tătarii, turcii, popoarele migratoare și războaiele mondiale să depopuleze muntele, așa cum a reușit democrația și capitalismul nostru salbatic, primitiv și haotic.

Muntele nu este doar sector agricol, nu este doar zonă pentru turism, pentru escalade sau paradis ecologic, ci, pur și simplu, cum spune soldatul Švejk: AICI SUNT OAMENI. Aici sunt comunități, identități, aici este cultură și civilizație. Aici sunt deopotrivă comunități dezavantajate care au nevoie de sprijin și compensații.

Sunt un om născut la munte și cred că a venit momentul ca noi, muntenii, să ne câștigăm drepturile.

Avem nevoie urgent de stabilizarea populaţiei montane, a producătorilor agricoli, de consolidarea şi revigorarea localităţilor, satelor, cătunelor, gospodăriilor din zonele montane. Toate acestea trebuie să devină un deziderat esenţial şi o prioritate naţională.

Începând din această toamnă voi iniția, în Parlamentul României, mai multe proiecte care să aibă ca finalitate sprijinire a comunităților și civilizației montane și, nu în ultimul rând, să se concretizeze într-o Strategie de Dezvoltare Integrată a Muntelui. Rațională, și totodată vizionară.